Ultima Ora

15:19 Tânărul mort în pădure avea 22 de ani și era din Turburea

Un tânăr de doar 22 de ani, din Turburea, este persoana care a murit, marți, într-o pădure din comuna Săulești. Un copac a căzut pe buldoexacavatorul în care se afla, zdrobindu-l. Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă.

”La data de 23 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Tg-Cărbunești, au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 52 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că a căzut un lemn pe o persoană. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Târgu-Cărbunești care în urma cercetărilor efectuate au constatat faptul că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din comuna Turburea, se afla în fondul forestier UP 6 Aninoasa și executa cu un buldoexcavator dezrădăcinarea mai multor arbori, unul din acești arbori a căzut pe cabina buldoexavatorului, strivind-o și încarcerându-l pe manipulant. La fața locului s-au prezentat un echipaj al ambulanței și un echiapj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind efectuate manevre de resuscitare a victimei, însă ulterior a fost declarat decesul. S-a luat măsura transportării cadavrului la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă” informează Poliția Gorj.

Surse locale au declarat, pentru news.ro, că victima avea leziuni foarte grave în zona capului.

Comment here