Ultima Ora

15:16 Șocant! A murit de COVID în timp ce era la cumpărături

O femeie din Iaşi a murit de COVID-19 în timp ce era la cumpărături. Avea doar 38 de ani şi nu era vaccinată. Familia a apelat 112, iar un echipaj al ambulanţei s-a deplasat la magazinul unde femeii i s-a făcut rău. 

Soţul acesteia le-a spus medicilor că, timp de 10 zile, femeia a luat medicamente pentru o presupusă gripă şi că nu s-a adresat niciunui medic.

„A fost evaluată iniţial de un echipaj al ambulanţei cu un asistent, iar saturaţia de oxigen era de 20%. Când a ajuns şi echipajul ATI, se afla în stop. S-a efectuat resuscitare, iar activitatea cardiacă a revenit pentru câteva minute. A ajuns apoi în UPU, iar testul antigen rapid era pozitiv. S-a suspicionat o embolie pulmonară, ca şi complicaţie a COVID-19. S-a făcut resuscitare îndelungată, dar din păcate nu a răspuns la manevrele de resuscitare. A fost confirmat şi testul PCR”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Ea a subliniat că este un caz dramatic, care arată că boala omoară şi pacienţi tineri care nu sunt vaccinaţi. 

„Familia a fost înmărmurită şi desigur echipa medicală a fost extrem de îndurerată. Este un caz clar de COVID-19 care omoară un pacient tânăr, de 38 de ani, nevaccinat, care a rămas acasă şi s-a tratat singur pentru o simplă gripă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu. 

Comment here