Ultima Ora

15:12 USR a depus un nou proiect pentru desfiinţarea pensiilor speciale. PNL: Nu este necesară o nouă lege

În contextul deciziei de joi a Curţii Constituţionale, USR a depus un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

USR invită PSD, PNL şi orice altă formaţiune care pretinde că doreşte echitate între pensionarii români să susţină proiectul, anunţă formaţiunea într-un comunicat. Proiectul prevede desfiinţarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabileşte şi că, de la data intrării ei în vigoare, încetează plata pensiilor speciale în plată.

„Decizia de ieri a Curţii Constituţionale se bazează pe un neadevăr, cum că legea ar fi fost adoptată în 2021 într-o singură zi, când, de fapt, a existat o diferenţă de 8 zile între depunere şi adoptare. Redepunem astăzi propunerea legislativă de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor pentru ca, după adoptare, să vedem ce motive vor mai inventa unii judecători ai CCR, eventual foşti parlamentari afectaţi personal de eliminarea acestor pensii speciale, pentru a declara legea neconstituţională. Suntem dispuşi sa redepunem acest proiect de lege şi altele referitoare la celelalte categorii de pensii speciale până se vor epuiza toate pretextele din lume”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

”Proiectul depus astăzi prevede desfiinţarea pentru viitor a pensiilor speciale ale parlamentarilor, dar stabileşte şi că, de la data intrării ei în vigoare, încetează plata pensiilor speciale în plată. Pensiile speciale – ale parlamentarilor, în primul rând, dar şi ale altor categorii privilegiate – reprezintă o sfidare pentru românii care au muncit cinstit şi au contribuit o viaţă întreagă la fondul de pensii, dar şi o sursă de profund dezechilibru în sistem”, se arată într-un comunicat USR, conform căruia pensiile speciale ne costă anual circa 2 miliarde de euro.

PNL a transmis, vineri, că nu este necesară o nouă lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari.

”NU este necesară o nouă lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari. Poziţia Partidului Naţional Liberal este fermă: susţinem revenirea pensiilor la principiul contributivităţii! Pensiile speciale pentru parlamentari nu sunt reinstituite, pentru că decizia CCR nu repune în vigoare textul abrogat prin legea declarată neconstituţională. Este necesară procedura de reexaminare a legii prin Parlament, legea trebuie pusă în acord cu decizia CCR”, scrie PNL într-un comunicat.

Comment here