Ultima Ora

15:08 A încercat să mituiască un polițist de la Rutieră. A ajuns după gratii!

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au prins, luni, în flagrant două persoane (unchi și nepot) în timp ce ofereau mită unui agent de poliție suma de 200 euro, pentru ca nepotului să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeași zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influența băuturilor alcoolice.

”În fapt, sâmbătă, 11 ianuarie 2020, agenții de poliție din cadrul Secției nr. 9 de poliție rurală Novaci, l-au depistat pe bărbat, conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 și, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21, astfel că i s-au întocmit dosare penale. Luni, 13 ianuarie 2020, fiind chemat pentru audieri la sediul poliției, a venit însoțit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliție să propună soluții favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale. În acest context, un agent de poliție a formulat denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, sens în care a fost constituită echipa operativă de prindere în flagrant, cei doi surprinși în flagrant în timp ce ofereau cu titlu de mită agentului de poliție suma de 200 euro. Ulterior, au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, iar în urma audierilor, unchiul celui aflat la volan a fost reținut pentru 24 ore. Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Gorj au desfășurat acte de urmărire penală, în baza ordonanței de delegare emise de procurorul de caz” se precizează într-un comunicat de presă.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here