Ultima Ora

14:53 Zi liberă plătită pentru vaccinare

Propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, a fost adoptată marți în plenul Camerei Deputaţilor. În cazul elevilor şi studenţilor este vorba de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare.

Au votat „pentru” aprobarea proiectului 263 de deputaţi, 30 au votat „împotrivă”, iar 4 s-au abţinut.

Proiectul menţionează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor. Potrivit textului, drepturile persoanelor prevăzute la articolul de mai sus se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată potrivit legii. Aceste dispoziţii legale nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

Comment here