Ultima Ora

14:48 Aproape jumătate din tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, gata. Lucrările au început acum 6 luni

Directorul CNAIR anunţă că lucrările la tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, care are termen de finalizare ianuarie 2024, începute în urmă cu mai puţin de jumătate de an, sunt realizate în proporţie de 42%.

„Lucrările pe şantierul tronsonului 3 al DX 12 (Craiova – Piteşti) au ajuns la stadiul fizic de 42%! În teren sunt mobilizate 250 de utilaje şi 905 muncitori care execută lucrări la terasamente, montare armătură, cofrare şi turnare beton la poduri. Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a celor 31,75 km ai acestui tronson este luna ianuarie 2024”, a scris, duminică, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAR), Cristian Pistol.

Ordinul de începere a lucrărilor pe respectivul tronson a fost dat în luna martie a acestui an. Contractul a fost câştigat de o firmă românească, respectiv Spedition UMB. Compania de construcţii este aceeaşi care a lucrat şi pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de 39 de kilometri, care asigură ocolirea localităţilor Slatina şi Balş şi care este deschis circulaţiei.

Comment here