Ultima Ora

14:41 China a avut doar 100.000 de bolnavi de COVID-19

China a anunţat joi, 16 decembrie, că atins un total de 100.000 de bolnavi de COVID-19 de la începutul pandemiei, la doi ani după apariţia noului coronavirus în centrul ţării, relatează AFP.

În afară de focare sporadice, China a reuşit să limiteze răspândirea noului coronavirus pe teritoriul chinez încă din primăvara lui 2020, iar populaţia a revenit la o viaţă aproape normală, în urma unei politici de prevenire drastică. Gigantul asiatic înregistrează doar câteva zeci de contaminări zilnice, departe de bilanţurile din restul lumii.

Ministerul chinez al Sănătăţii a anunțat, joi, 77 de noi îmbolnăviri la nivel naţional, care au crescut numărul oficial al pacienţilor înregistraţi de la începutul pandemiei la 100.000. Prin comparaţie, Regatul Unit a înregistrat, miercuri, un număr-record de contaminări de 78.610 în doar 24 de ore. Spre deosebire de majoritatea celorlalte ţări, bilanţul chinez nu include cazurile asimptomatice. Acestea sunt înregistrate separat, un bilanţ care creşte în medie cu câteva zeci pe zi.

Un focar epidemiologic a fost declarat în ultimele zile în bogata provincie industrială Zhejiang (est), unde 56 de îmbolnăviri au fost declarate joi. China a anunţat 4.636 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei. Numai două persoane au murit, în mod oficial, din cauza Covid-19 din mai 2020 încoace.

Chinezii se pot duce ca de obicei la restaurant, magazin, spital, în locuri turistice şi la locul de muncă, însă au obligaţia să prezinte un ”cod de sănătate” verde pe smartphone. Acest cod este în general un cod QR, care certifică, prin geolocalizare, că persoana respectivă nu s-a dus într-un loc afectat de covid-19 sau că nu este un caz de contact. Spre deosebire de certificatul sanitar din Franţa, nicio vaccinare sau depistare nu este obligatorie în vederea obţinerii acestui cod, care se obţine numai prin introducerea anumitor informaţii – şi anume numărul de telefon.

Vaccinarea este, însă, foarte încurajată în China, unde este aproape impusă obligatoriu funcţionarilor şi în întreprinderile publice. Potrivit unor date de la Ministerul Sănătăţii, 2,63 de miliarde de doze de vaccin anti- Covid au fost administrate în China, care are 1,4 miliarde de locuitori.

Comment here