Târgu-Jiu

Încă două acțiuni de dezinsecție, la Târgu-Jiu, până în septembrie

O nouă acțiune de dezinsecție a avut loc, joi dimineață, la Târgu-Jiu, substanța împotriva țânțarilor și căpușelor fiind pulverizată din avion.

În total, municipalitatea a programat pentru această vară 6 acțiuni de dezinsecție, ultimele două urmând să aibă loc până la jumătatea lunii septembrie. Suma cheltuită de primărie se ridică la circa 140 de mii de lei, a declarat primarul Marcel Romanescu.

“Anul acesta lucrurile au evoluat în mod pozitiv, față de anii trecuți, când cetățenii se plângeau că s-au confruntat cu o explozie de țânțari, asta și din cauza noastră, pentru că am demarat târziu licitația. Anul acesta, eficiența dezinsecțiilor a fost foarte bună” spune Romanescu.

Comment here