Ultima Ora

14:32 Târgu-Jiu: Femeie, la spital în urma unui accident petrecut pe Calea București

O femeie, în vârstă de 36 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns, marți la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea București.

„Un bărbat, de 59 de ani, din comuna Berlești, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea București, din Târgu-Jiu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie, de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula din direcția străzii Unirii, în direcția Drăgoieni. În urma impactului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații amănunțite. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar femeii urmează să îi fie recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât nu a fost posibilă testarea cu aparatul etilotest. S-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here