Stirile ZileiTârgu-Jiu

Români, care administrau site-uri cu oferte de asasinate la comandă, reținuți de DIICOT. Percheziții în Gorj și Hunedoara

Un grup infracțional de români, care administra site-uri cu oferte de asasinate la comandă, a fost destructurat de procurorii DIICOT, la cererea autorităților din Satele Unite.

Cinci români au fost ridicați de trupele speciale ale poliției și duși la audieri, bănuiți de instigare la omor, spălare de bani și organizarea unui grup infracțional. Forțele de ordine din America au anunțat colegii din România că suspecții administrau pagini de internet ascunse, pe care erau postate oferte pentru … asasinate la comandă.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, s-au efectuat, miercuri, șapte percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj și Hunedoara.

Cei cinci români foloseau acele adrese, de unde administrau site-uri de internet unde puteau fi comandate chiar asasinate. Site-urile erau ascunse şi puteau fi accesate doar dintr-o anumită reţea şi numai după folosirea unor softuri de criptare şi direcţionare a traficului de date. Pentru serviciile oferite, cei cinci solicitau plata în criptomonede, tocmai pentru a nu fi luată urma banilor. Nu se ştie, deocamdată, câţi bani ar fi obţinut, mai ales, ca pe unele site-uri se lăudau că sunt ei înşişi asasini la comandă. Însă, potrivit anchetatorilor, doar luau banii şi dispăreau.

Site-urile pe care se aflau aceste oferte de asasinate la comandă se aflau în așa numitul ”dark web”, care poate fi accesat doar în anumite condiții, pentru ca IP-urile utilizatorilor să fie cât mai ascunse.

”Aceste site-uri erau accesibile numai prin intermediul unei rețele care folosește programe informatice care maschează traficul prin internet al utilizatorilor, prin criptarea și direcționarea traficului prin relee intermediare. Site-urile păreau să accepte plata serviciilor exclusiv în monedă electronică. Autoritățile din Statele Unite ale Americii au stabilit că acest grup este format din cinci sau mai multe persoane aflate pe teritoriul României, care a acționat în mod coordonat pentru administrarea site-urilor respective și în vederea spălării sumelor de bani obținute în urma comiterii infracțiunilor de instigare la omor” se arată în comunicat.

Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 500.000 de euro. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate calculatoare, telefoane, înscrisuri care prezintă interes pentru cauză și a fost indisponibilizată suma de 30.000 de lei.

Persoanele față de care au fost emise mandate de aducere (5 suspecți și 4 martori) au fost conduse la sediul unităților de poliție pe raza cărora au fost efectuate perchezițiile domiciliare, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Hunedoara și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova și Grupării Mobile de Jandarmi Alba. La activitățile desfășurate au asistat și reprezentanți ai Homeland Security Investigations – United States of America și ai Ambasadei Statele Unite ale Americii la București – DIPLOMATIC SECURITY SERVICE. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale.

Comment here