Ultima Ora

14:22 Cine este candidatul PSD la Primăria Bâlteni

Marius Popescu a fost validat, de conducerea PSD Gorj, drept candidat la funcția de primar al comunei Bâlteni.

„Fac parte dintr-o echipă puternică, formată din oameni serioși și capabili, care doresc și pot să clădească un viitor mai bun pentru comuna noastră. Bâlteniul are nevoie de un primar tânăr, cu experiență, care cunoaște problemele comunității și are soluții reale pentru rezolvarea acestora. Am experiența necesară în administrație publică, respectiv aproape șase ani ca secretar general al Primăriei Bâlteni și aproximativ un an de zile secretar general al Prefecturii Gorj și, împreună, putem face din localitatea Bâlteni, una dintre cele mai mari comune din Gorj, un exemplu de urmat în ceea ce privește dezvoltarea. Am vârsta, voința, energia și experiența pentru a iniția și implementa proiecte care sa contribuie la dezvoltarea comunei. Doar împreună putem dezvolta comuna Bâlteni!”, declară Marius Popescu.

”Desemnarea domnului Marius Popescu s-a făcut în urma sondajelor de opinie realizate în localitate, din care a reieșit că oamenii își doresc un primar PSD” transmite biroul de presă al organizației.