Ultima Ora

14:20 Trei tineri, prinși drogați la volan, într-o singură noapte

Polițiștii gorjeni au depistat în trafic, azi noapte, trei tineri șoferi aflați sub influența substanțelor psihoactive.

”La data de 25 august a.c., ora 01:45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești în timp ce conducea un autoturism pe strada Tismana, din municipiul Târgu Jiu. În urma comportamentului agitat pe care îl prezenta, tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, indicând prezența în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

Tot la aceeași dată, ora 02:54, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luncilor, din localitatea de domiciliu și fiind testat cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive. De asemenea, tânărul a fost condus de polițiști la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

La aceeași dată, ora 02:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și din cadrul Poliției Orașului Turceni, au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tismana, din localitatea de domiciliu, iar în urma testării cu aparatul drugtest acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive. Și în acest caz, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive” anunță IPJ Gorj.

Comment here