Ultima Ora

14:18 Încă un urs și-a făcut apariția într-o localitate

Autorităţile din comuna prahoveană Păuleşti, situată la câţiva kilometri de municipiul Ploieşti, într-o zonă de şes, anunţă că un urs a fost văzut, miercuri, în localitate. Primăria recomandă oamenilor să nu se apropie de animal şi să sune imediat la 112.

”A fost  identificată prezenţa unui urs  în satul Păuleşti,  pe  strada  Colinei, respectiv Măgurei! Dacă îl vedeţi, vă rugăm să păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi! Sunaţi  de îndată la Numărul de Urgenţă 112!”, este mesajul postat miercuri de Primăria comunei Păuleşti pe pagina de Facebook a instituţiei.

Comuna Păuleşti este situată la câţiva kilometri de Ploieşti, într-o zonă de şes, cu ieşire la drumul naţional 1 şi este parţial înconjurată de o pădure. Nu este prima dată când în localitate îşi fac apariţia urşii. De altfel, exemplare de urs au fost văzute, anul trecut şi anul acesta, şi în municipiul Ploieşti, amplasat la 60 de kilometri de capitală, anul trecut un urs fiind capturat în incinta unei rafinării, după zile întregi de căutări, şi relocat într-o zonă împădurită, arată news.ro.