Ultima Ora

14:15 Sediul Poliției Târgu-Jiu, modernizat cu fonduri europene

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a anunțat, joi, că a accesat fonduri europene pentru modernizarea clădirii în care își are sediul Poliția Municipiului Târgu-Jiu. Suma se ridică la aproape 1,2 milioane lei.

„Inspectoratul Județean de Poliție Gorj va beneficia de fonduri europene, pentru îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii sediului Poliției Municipiului Târgu Jiu, în suma de 1184.580,84 lei. Pentru creşterea capacităţii instituţionale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, s-au desfăşurat activităţi de monitorizare a liniilor de finanţare deschise şi de întocmire a proiectelor de finanţare în vederea accesării fondurilor europene, care să contribuie la dezvoltarea capacităţii instituţionale. În cadrul apelului de proiecte POR /2018/3/3.1/B/2/SV – Axa prioritară 3 a POR – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, în cursul anului 2019, a făcut demersuri pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru obiectivul ”Îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii sediului Poliției Municipiului Tg. Jiu din cadrul I.P.J. Gorj”. Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a semnat, în data de 13.05.2020 un număr de 24 contracte de finanțare, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, destinate unităților administrativ-teritoriale (UAT), instituțiilor publice și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). Printre cele 24 de contracte de finanțare se află și cel al IPJ Gorj, proiect realizat prin implicarea mai multor polițiști” a anunțat IPJ Gorj, printr-un comunicat de presă.

Comment here