Ultima Ora

14:15 Scoarța: SCANDAL pe un teren. Trei femei, rănite

Polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, vineri, prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarța are loc un conflict între mai multe persoane.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri privind dreptul de proprietate asupra unui teren, a rezultat un conflict între șase persoane, respectiv cinci femei cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, din comuna Scoarța, municipiul Târgu-Jiu și orașul Bumbești-Jiu și un bărbat, de 35 de ani, din comuna Scoarța.

 “În urma conflictului a rezultat rănirea a trei femei, iar una dintre acestea a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe si tulburarea ordinii si liniștii publice, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

Comment here