Ultima Ora

14:12 Accident de muncă la o microcarieră din Cătunele

Un bărbat de 61 de ani, din comuna Cătunele, a ajuns, marți, la spitalul din Motru, după ce a fost lovit de autocamionul pe care l-a parcat într-o microcarieră, în pantă și fără să-l asigure.

„La data de 30 august a.c., Secția 3 Poliție Rurală Motru a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că la punctul de lucru al unei microcariere de exploatare a cărbunelui din comuna Cătunele, un bărbat ar fi suferit leziuni la nivelul membrelor inferioare. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 61 de ani, din comuna Cătunele, aflat în timpul programului de lucru, în calitate de conducător auto în cadrul societății, ar fi parcat un autocamion, în perimetrul microcarierei, în pantă și fără să-l asigure. Ulterior, vehiculul s-a pus în mișcare. În încercarea de a opri autocamionul, conducătorul auto a căzut, find acroșat de roțile din față ale vehiculului. Bărbatul a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Municipal Motru, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Comment here