Ultima Ora

14:11 A picat concursul pentru şefia CJAS Gorj. Dezastru la nivel naţional

E dezastru în Sănătate! 5 din 33 de candidaţi au promovat proba scrisă a concursului pentru funcţiile de directori de case judeţene de asigurări de sănătate. 28 au fost respinşi iar 21 absenţi, arată un document publicat pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Candidaţii care au obţinut peste 7 vor fi puși în funcție la casele de sănătate din judeţele Maramureş, Iaşi, Tulcea, Cluj şi Bistriţa-Năsăud.

Punctajele celor admişi au variat între 70,10 puncte şi 93,30 de puncte, iar cel mai mic punctaj obţinut la această etapă a concursului a fost de 11,30. Potrivit regulamentului, au fost declaraţi admişi la următoarea probă a interviului cei care au obţinut peste 70 de puncte. Miercuri, aceştia vor participa la proba interviului, organizată la sediul CNAS din Capitală. Contestaţiile pot fi depuse până duminică.

 În Gorj au fost doi candidați înscriși, însă doar unul a mai participat la concurs. A obținut 59 de puncte, insuficiente pentru promovarea examenului. Daniel Șurlea, actualul director și Carmen Amalia Făgaș, economist în cadrul CJAS, cu susţinere USR, și-au depus dosarele de candidatură.

Comment here