Ultima Ora

14:03 Dan Vîlceanu: Suntem gardianul PNRR la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu a preluat, vineri, mandatul de ministru al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a participat la două ședințe ale noului guvern.

“Preiau acest mandat având ca urgență închiderea exerciţiului financiar 2014-2020 şi demararea proiectelor de investiții din exercițiul financiar 2021-2027. Totodată, acest Guvern gestionează implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), programul care va produce reformele statului. Vreau să subliniez că nu se va modifica nimic în PNRR pentru că partenerii noștri europeni trebuie să știe că ne ținem cuvântul și că vom pune în aplicare investițiile și reformele. Suntem gardianul PNRR la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene și avem certitudinea că acesta este programul care va genera reforme cu un impact pozitiv la nivelul tuturor românilor. PNRR conține 107 proiecte de investiții și 64 de reforme. La începutul lunii decembrie vom primi și avansul din granturi, în sumă de 1,89 de miliarde de euro, din alocarea PNRR”, a notat, pe pagina de socializare, ministrul Dan Vîlceanu.

Comments (1)

  1. Da, tu esti ca Catu (sic) , el Superman tu Gardianul Galactic. Fugi mai tzeparule la pascut, lasa functiile publice ocupate cu spaga din banii mamicii de inmormantare. Un papagal analfabet si incoerent in exprimare a ajuns ministru. Ptiu’ drace,,,,,

Comment here