Ultima Ora

13:43 59 de cazuri noi de coronavirus în România

59 de cazuri noi de coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. Până sâmbătă, pe teritoriul României, au fost confirmate 367 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre cele 367 de persoane confirmate pozitiv, 52 au fost declarate vindecate și externate (36 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, vineri, 20 martie, ora 13:00, au fost înregistrate alte 59 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 1 an și 74 de ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.207 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 55.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.915 de teste, din care 40 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.501 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 117 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 329 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 20 martie 2020, au fost raportate 102.649 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here