Ultima Ora

13:23 Ministerul Muncii: Distribuirea pensiilor, începând cu data de 5 ianuarie

Ministerul Muncii prezintă, miercuri, calendarul plăţii pensiilor în ianuarie 2024, arătând că distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024. Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

”Casa Naţională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română”, anunţă Ministerul Muncii.

”Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poştei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024, iar distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024”, arată ministerul pe Facebook. 

Ministerul Muncii menţionează că ”plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.

”Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanţelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 şi cu încadrarea în limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, mai precizează instituţia.

Comment here