Ultima Ora

13:22 Revoltător! Tânără cu dizabilităţi, ţinută 4 luni cu piciorul rupt într-un centru DGASPC

Procurorii vâlceni au deschis dosar penal şi fac cercetări, între altele, pentru abuz în serviciu şi supunere la rele tratamente în cazul unui tinere cu handicap grav de la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă Zătreni, care ar fi fost ţinută aproape o jumătate de an cu un picior rupt, fără să primească îngrijirile medicale necesare recuperării.

Printr-un comunicat de presă transmis sâmbătă, magistraţii vâlceni informează că dosarul a fost constituit, vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti, la sesizarea Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice, fiind ulterior preluat de Pachetul Vâlcea.

„La aceeaşi dată (3 decembrie, n.r.), în temeiul art. 325 Cod de procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a preluat urmărirea penală în această cauză în vederea instrumentării dosarului de către procurorii din cadrul acestei unităţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, supunere la rele tratamente şi omisiunea sesizării. Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea dosarului dată de gravitatea faptelor şi pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate a acestuia, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiţie”, se arată în comunicatul Parchetului Vâlcea.

Fundaţia Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a făcut public cazul tinerei de 33 de ani din centrul de la Zătreni, care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, printr-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Klaus Iohannis, premierului Nicolae Ciucă şi tuturor autorităţilor cu competenţe în acest domeniu, care a fost trimisă vineri, chiar de Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi.

Centrul de Resurse Juridice consideră că tânăra, Georgiana, este „victima unui lung şir de rele tratamente, inumane şi degradante”, astfel că a sesizat, în 2 decembrie, conducerea Ministerului Muncii, ANDPDCA, ANPIS, DGASPC Vâlcea şi a denunţat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălceşti „relele tratamente şi tortura la care aceasta a fost supusă din lipsa de interes a DGASPC Vâlcea”.

Potrivit CRJ, în România sunt peste 16.000 de adulţi cu dizabilităţi instituţionalizaţi în sute de centre, chiar şi câte 8 într-o cameră.

Comment here