Ultima Ora

13:16 COD GALBEN în 26 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, valabilă până miercuri seara, în zona montană înaltă din 26 de judeţe.

Astfel, în intervalul 28 ianuarie, ora 20:00 – 29 ianuarie, ora 18:00, la munte treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80 – 100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

Judeţele care intră sub avertizarea ANM sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15 – 20 litri/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 litri/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

Comments (1)

Comment here