Ultima Ora

13:15 Barna pledează pentru anticipate

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat joi, în timpul dezbaterilor la moţiunea de cenzură, că în urma unei demiteri a Guvernului “se deschide calea” pentru alegeri anticipate şi ieşirea în mod “real, sustenabil şi corect” din criză.

“În situaţii de criză politică, soluţia este întotdeauna întoarcerea la popor, la cetăţeni şi sunt trei motive pentru care doar alegerile anticipate sunt soluţia corectă pentru perioada actuală. În primul rând, componenţa actuală a acestui Parlament nu mai reflectă voinţa cetăţenilor şi votul oamenilor. Avem un nou partid, avem grupuri parlamentare noi. Sunt 54 de deputaţi şi senatori care sunt astăzi pe listele altui partid decât cel în care au fost aleşi. Al doilea motiv este unul mult mai pragmatic şi realist: realizarea unei majorităţi, care să asigure funcţionarea normală, este practic imposibilă. PSD alături de partenerul său din prima parte a guvernării nu a reuşit să menţină această majoritate. Cum ar putea să fie posibil funcţională o majoritate cu şase partide? Suntem la al treilea program de guvernare şi nici acesta nu a fost dus la îndeplinire. Nu există – şi aceasta este realitatea – o posibilitate de majoritate care să facă România funcţională”, a afirmat Barna, în plenul Parlamentului.

Un alt argument adus de el în favoarea alegerilor anticipate a fost faptul că o “reformă majoră a statului” este necesară astăzi, “nu peste zece ani”.

“Jumătate din tinerii de liceu vor astăzi să plece din ţară. Viitorul nostru se uită cu ochii în afara României. Doar anul trecut 230.000 de români, un oraş cât Galaţiul, s-au mutat cu totul în străinătate. Acestea sunt realităţile acestui prezent. De aceea trebuie să ieşim din criză, să facem alegeri anticipate, să avem o majoritate care să înceapă să facă reformele de care România are disperată nevoie în acest moment”, a subliniat el.

Comment here