Ultima Ora

13:13 Fondul pentru Tranziție Justă. Cosmin Popescu: Ministerul ne-a asigurat că fondurile vor fi direcționate echitabil

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a participat, joi, la o reuniune organizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene cu tema „Dialogul cu mediul de afaceri și autoritățile locale pe Programul Operațional Tranziție Justă”. Aici a primit asigurări că banii vor fi direcționați echitabil către județele afectate de tranziția energetică.

”Cu toții suntem preocupați de modul în care vor fi alocate fondurile destinate Programului Operațional Tranziție Justă 2021-2027 (aproximativ 2,2 miliarde euro), tipurile de investiții ce vor primi finanțare, precum și detalii despre viitoarele apeluri de proiecte. Din acest motiv, joi, 22 iunie, am dat curs invitației la dialog adresată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul unei reuniuni cu tema „Dialogul cu mediul de afaceri și autoritățile locale pe Programul Operațional Tranziție Justă”. Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ne-au asigurat că fondurile disponibile vor fi direcționate echitabil către investiții care să conducă la reducerea emisiilor și diversificare economică, dar care să contribuie, totodată, și la asigurarea unei tranziții sociale juste și eficiente.

Mai mult, le-am solicitat reprezentanților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să organizeze deplasări în teritoriu, să promoveze oportunitățile oferite în cadrul Programului Operațional Tranziție Justă 2021-2027, la aceste întâlniri urmând să participe inclusiv potențiali beneficiari (mediu de afaceri, autorități publice, societate civilă etc.). În acest context, Consiliul Județean Gorj va organiza o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie din România, pentru promovarea Județului Gorj ca zonă cu un mare potențial de dezvoltare și diversificare economică. Prima întâlnire în acest sens va fi organizată la începutul lunii octombrie 2021, cu reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie Româno-Franceză” declară Cosmin Popescu.

Comment here