Ultima Ora

13:08 Drulă: Breaking news! Vom achiziționa 20 de trenuri nou-nouțe, moderne

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat, vineri, că în cel mult două luni vor fi cumpărate 20 de noi trenuri electrice, moderne.

„Acesta va fi un breaking news! În cel mult două luni vom semna un contract de achiziție pentru 20 de trenuri nou-nouțe, moderne, de ultimă generație, electrice, cu opțiune de a cumpăra încă 17 și eu cred că ar fi o idee absolut excelentă să cumpărăm 37 de trenuri. Iar discutăm de finanțare și mă voi lupta să avem acești bani, în special din fonduri europene. 37 de trenuri, rame electrice, moderne, cu aproximativ 350 de locuri, tocmai și-au cumpărat recent astfel de rame sistemul feroviar din Italia și din alte părți”, a spus Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, aceasta este parte din „soluția de viitor” și nu cârpeala care se face de zeci de ani, în care sunt reparate locomotive vechi de 40 de ani.

Comment here