Ultima Ora

13:08 Cărţi de identitate electronice. Cât vor costa

Cetățenii ar putea plăti pentru noile cărţi de identitate electronice, supuse dezbaterii de MAI printr-un proiect, sume ce variază între 15 și 40 de euro, acesta fiind costul practicat de celelalte state ale UE care emit astfel de cărți de identitate. Autoritățile române vor ca prețul să fie spre limita minimă.

„În ceea ce privește costurile, la acest moment sunt necesare niște dezvoltări tehnice. Proiectul de ordonanță supus transparenței decizionale face tocmai acest lucru – permite MAI să elaboreze un caiet de sarcini, să inițieze procedurile de achiziție publică. La finalul acestor proceduri, la finalul implementării, vom avea și costurile totale”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

În prezent, sunt 17 state membre ale Uniunii Europene care emit un astfel tip de document electronic

„Este emis cu costuri care variază între 15 și 40 de euro. România nu poate să depășească o astfel de limită. Ne îndreptăm către limita minimă” a mai spus Giulescu.

MAI a lansat în dezbatere publică un proiect ce vizează implementarea carților electronice de identitate, acestea urmând să conțină date precum un certificat digital pentru semnătură electronică, datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi impresiunile papilare a două degete. Cartea de identitate va avea dimensiunile unui card bancar, citează Mediafax.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here