Ultima Ora

13:03 Preşedintele Colegiului Medicilor: Peste 92% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 care au murit erau nevaccinate

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat, joi, că peste 92% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 care au murit nu erau vaccinate anti-COVID, subliniind că imunizarea este „singura armă” şi este „inacceptabil” ca un medic să transmită public mesaje „eronate”.

El a avut o întâlnire cu o delegaţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aflată în vizită în România.

„Este singura armă pe care o avem prezentarea acestor dovezi ştiinţifice. Să nu obosim să explicăm, să aducem în faţa comunităţii dovezile ştiinţifice. (…) Din decesele raportate în ultima perioadă, peste 92% din persoane erau nevaccinate. (…) Vaccinul protejează, nu ne împiedică să facem boala, dar vom face o formă uşoară de boală, vom trece foarte uşor şi sistemul medical nu va fi sub presiune”, a explicat Coriu.

Directorul pentru Situaţii de Urgenţă al OMS Europa, Dorit Nitzan, a declarat, la rândul său, că încheierea pandemiei de COVID-19 depinde de fiecare persoană.

„Acest lucru este în mâinile noastre, este în mâinile românilor, în mâinile fiecărei persoane din lume. Noi decidem. Când vrem să se termine, se va termina. Dar trebuie să acţionăm”, a afirmat Nitzan.

Ea a îndemnat la imunizarea împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2, adăugând că următoarea mutaţie ar putea afecta mai mult copii.

„Trebuie să fim atenţi. Fiecare viaţă contează. Suntem aici să salvăm vieţi şi să salvăm vieţile generaţiilor viitoare. (…) Este un război global cu pandemia”, a spus reprezentatul OMS.

Comment here