Ultima Ora

13:02 Simion: Dacă vor fi şi alegeri locale pe 9 iunie, schimbăm strategia

Liderul AUR George Simion a declarat, marţi, că, dacă vor fi şi alegeri locale pe 9 iunie, AUR îşi schimbă strategia şi va accepta candidaţi comuni din partea tuturor formaţiunilor, care să se lupte cu reprezentanţii PSD- PNL.

”Vreau să vă anunţ că, având în vedere graba guvernării de a face alegeri comasate, ne schimbăm şi noi strategia. Dacă vor fi şi alegeri locale pe 9 iunie, în total dispreţ faţă de Constituţie (…), acceptăm candidaţi comuni din partea tuturor formaţiunilor, care să se lupte cu reprezentanţii PSD, PNL, indiferent cum s-ar chema”, a anunţat George Simion într-o conferinţă de presă la Parlament.

El a dat exemplul de la Iaşi, unde AUR îl va susţine pe medicul Tudor Ciuhodaru, fost europarlamentar PSD, pentru Primăria Iaşi, sau de la Suceava, unde AUR va avea candidat la Consiliul Judeţean. Simion a mai spus că, la Cluj, l-ar putea susține pe liberalul Sabin Sărmaş împotriva lui Emil Boc.

”Ne punem în spatele lui cu o listă de oameni vocali, care au făcut opoziţie în aceşti 20 de ani de când e Boc şef la Cluj”, a arătat liderul AUR.

”Nu mă interesează trecutul politic, afilierea, nu mă interesează nimic altceva decât să spun stop acestei coaliţii contra naturii, care doreşte să fie la putere încă 10 ani de acum înainte. Voi face orice gest politic necesar, lăsând interesele partidului meu mai prejos, pentru a ne lupta cu ei. Dacă asta îşi doreau să obţină din partea AUR şi din partea românilor, îi anunţ că tocmai au reuşit”, a mai spus Simion.

Comments (1)

  1. Pai ce, si-a pierdut Aur votanții?

Comment here