Ultima Ora

13:00 Razie a poliţiştilor de la Rutieră, în Gorj. Zeci de sancţiuni

Polițiștii rutieri au acționat, azi-noapte, pe principalele artere rutiere din Gorj, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.

Activitățile au avut ca obiectiv principal depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive. La activități au fost folosite aparatele alcooltest și drug test. În acest context, participanții la trafic au fost informați cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de droguri, au primit recomandări, menite să conducă la prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive.

În municipiul Targu-Jiu, polițiști din cadrul Biroului Rutier și Serviciului Rutier, alături de specialiști din cadrul Registrului Auto Român, au efectuat un filtru rutier, în intervalul orar 23:00-03:00, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive, precum și identificarea autovehiculelor susceptibile de a avea defecțiuni grave care pot pune în pericol siguranța celorlalți conducători auto și a pietonilor.

În cadrul acțiunii au fost aplicate 37 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 14.935 lei. Totodată, au fost reținute 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, unul pentru depășirea limitei de viteză și un permis de conducere pentru circulația pe sens opus. Au fost retrase 6 certificate de înmatriculare (3 pentru anvelope uzate peste limita legală și 3 pentru defecțiuni tehnice).

Acțiunile privind consumul de alcool și substanțe psihoactive la volan vor continua și în perioada următoare. De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei pe tronsoanele intens tranzitate ale drumurilor naţionale şi judeţene, în scopul prevenirii accidentelor rutiere.




Comments (1)

Comment here