Ultima Ora

12:56 Sancţiuni de 81.000 de lei aplicate de ISU la 3 operatori din Rânca

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au efectuat, în perioada 6-7 ianuarie, verificări la trei operatori economici din staţiunea montană Rânca cu privire la respectarea normelor împotriva incendiilor, fiind constatate nouă deficienţe, pentru trei dintre acestea fiind aplicate sancţiuni în valoare de 81.000 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă al ISU Gorj, verificările efectuate de pompieri au vizat îndrumarea administratorilor clădirilor, conştientizarea riscurilor la care se expun ei şi îi expun şi pe turişti şi înţelegerii necesităţii de a respecta toate măsurile de prevenire a incendiilor, prevăzute de legislaţia în vigoare.

”Astfel, în perioada 06-07 ianuarie au fost verificaţi 3 operatori economici, fiind constatate 9 deficienţe. 6 dintre acestea au fost sancţionate cu avertismente, iar pentru 3 au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 81.000 de lei. La unul dintre obiective s-a dispus măsură complementară de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiei, determinată de încălcarea gravă a cerinţei ‘securitate la incendiu’, în conformitate cu prevederile HG nr. 915 din 2015″, au transmis reprezentanţii ISU Gorj.

De asemenea, potrivit sursei citate, inspectorii de prevenire din cadrul instituţiei efectuează în permanenţă, atât verificări periodice, cât şi inopinate la operatorii economici din judeţul Gorj pentru identificarea eventualelor nereguli, iniţierea demersurilor pentru remedierea acestora şi aplicarea, graduală, a sancţiunilor legale.

Totodată, ISU Gorj mai arată că activitatea inspectorilor de prevenire este axată şi pe activităţi de informare preventivă, asistenţă tehnică şi îndrumare a operatorilor economici în scopul acordării unei atenţii sporite pentru preîntâmpinarea situaţiilor care pot aduce atingere climatului de siguranţă pentru beneficiarii clădirilor şi respectarea cadrului legal actual în ceea ce priveşte securitatea la incendiu.

Comment here