Ultima Ora

12:45 Pui de lebădă, dus la o clinică din Sibiu

Lebedele, de pe lacul din zona Parcului Central din Târgu-Jiu, au rămas fără puii pe care, toată primăvara, locuitorii orașului dar și turiștii i-au putut admira.

Cinci dintre cei șase pui ai familiei de lebede au murit în urma viiturilor de pe Jiu, produse în urmă cu o lună. Doar unul dintre ei a reușit să supraviețuiască, asta după ce toată familia de lebede a fost luată de valurile învolburate și trecută prin instalațiile barajului din zona Pieței Centrale. Puiul, care a supraviețuit incidentului, a ajuns la o clinică veterinară specializată din Sibiu.

Ana Lemnaru, unul dintre puținii voluntari din județ implicați în astfel de acțiuni, a fost cea care a dus puiul la Sibiu.

Întreaga istorie a familiei de lebede de pe Jiu este bine cunoscută de către Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Gorj. De-a lungul anilor, s-au mai pierdut câte un pui sau doi, dar niciodată atât de mulți cum s-a întâmplat acum. Familia de lebede este stabilită la Târgu-Jiu de aproape un deceniu.

Comment here