Ultima Ora

12:30 Barna: Cioloş, propunerea de premier a USR PLUS, dacă moţiunea trece şi PNL nu face o nominalizare

Vicepreşedintele USR-PLUS Dan Barna a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că Dacian Cioloş reprezintă propunerea partidului pentru funcţia de premier, în cazul în care va trece moţiunea de cenzură, iar PNL nu va face o nominalizare.

„E o decizie clară, propunerea de premier este Dacian Cioloş, dar această propunere, evident, va fi discutată la Cotroceni, în momentul în care vedem că există o dorinţă de a reconstrui această coaliţie PNL-USR-UDMR. (…) Pe structura coaliţiei, aşa cum a fost ea semnată în decembrie, când s-a constituit ea, propunerea de premier, evident, aparţine PNL şi ne aşteptăm să vină o altă propunere decât Florin Cîţu. Însă, dacă se poate constitui o coaliţie în jurul unui premier, avem o propunere fermă, clară, consecventă – colegul meu, Dacian Cioloş”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă.

În ce priveşte faptul că textul moţiunii conţine critici la adresa miniştrilor USR, Barna a declarat că este vorba despre o „retorică acidă, agresivă şi mereu de escaladare” pe care a folosit-o premierul Florin Cîţu, în ultimele două luni.

„Nu e vorba de nicio însuşire de critici. E un mesaj foarte simplu. Premierul trebuie să plece. Acest premier nu are competenţa şi calitate, nici umană, nici profesională să conducă un guvern al României”, a spus el.

Potrivit lui Barna, moţiunea de cenzură este necesară, „pentru ca România să reintre într-o logică de guvern care guvernează pentru cetăţeni şi nu pentru interesul domnului Florin Cîţu”. El a reamintit că USR PLUS este dispus să poarte negocieri cu PNL şi UDMR în cazul în care moţiunea este adoptată şi există perspectiva unui alt premier.

„Votăm o moţiune care nu era necesară, votăm o moţiune care se întâmplă dintr-un simplu motiv: pentru Florin Cîţu, din păcate, pălăria de premier s-a dovedit mult prea mare. Această coaliţie poate să meargă mai departe şi are şi competenţa şi resursele să scoată România din criză, cu un alt premier”, a declarat Barna.

Comment here