Ultima Ora

12:29 Romgaz a reziliat contractul pentru centrala de 300 de milioane de euro de la Iernut

Romgaz a anunţat că a reziliat contractul de lucrări privind construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro, în calitate de executant, după mai multe luni în care părţile au prelungit această reziliere, arată News.ro.

La sfârşitul lunii mai, Romgaz anunţa că până la 2 iunie va încheia împreună cu constructorul, asocierea Duro Felguera – Romelectro, un act adiţional, la contractul de lucrări, pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 şi art. 234 alin.(1), din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, Romgaz informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, începând cu data de 17 iunie 2021, contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcţia unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, a încetat prin reziliere, motivat de nefinalizarea în termen, de către executant, a lucrărilor de construcţii şi punere în funcţiune a obiectivului de investiţii. Rezilierea Contractului de lucrări nr. 13384/2016, începând cu data de 17 iunie 2021, a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de suspendare a notificării de reziliere, fără ca părţile să fi ajuns la agreerea unei soluţii care să asigure finalizarea şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii, în termen cât mai scurt posibil”, a informat compania.

Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2019. Acest anunţ privind rezilierea vine după alte cinci anunţuri de suspendare a rezilierii, fiecare emisă pe o durată de două săptămâni, timp în care părţile au tot încercat să găsească o soluţie pentru a finaliza centrala.

Contractul de 300 de milioane de euro pentru realizarea centralei electrice pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost semnat în urmă cu patru ani cu asocierea formată din Duro Felguera şi Romelectro. În cursul anului trecut, au apărut neînțelegeri cu constructorii, care voiau mai mulți bani, pe motiv că ar fi crescut costurile din cauza pandemiei. Însă, întârzieri începuseră să apară încă dinainte de pandemie. De altfel, compania spaniolă Duro Felguera a început să aibă și probleme financiare mari. Constructorii nu au mai lucrat și astfel s-a ajuns la întârzieri, fiind prelungit termenul de finalizare de la trimestru la trimestru. Construcția centralei trebuia finalizată în termen de trei ani, conform contractului.

Încă din momentul semnării contractului, 31 octombrie 2016, au apărut unele semne de întrebare. HotNews.ro a arătat la momentul semnării că Duro Felguera era investigată în Spania într-un caz de corupție, care se întindea până în Venezuela. Romelectro este o companie abonată la contractele mari cu societăți energetice de stat.

Comment here