Ultima Ora

12:28 Dispus să dea turnul CET pentru 1 leu. “Ar putea fi folosit la promovarea oraşului”

Conducerea Primăriei Târgu-Jiu caută soluţii pentru a valorifica un turn înalt de 257 de metri, care reprezintă cea mai înaltă a opta construcţie din România. Turnul CET (nr. – centralei electrice de termoficare) poate fi cumpărat pe o sumă simbolică, de doar 1 leu, de către un investitor care doreşte să îi dea o utilizare, notează adevarul.ro.

Centrala, care ar fi urmat să asigure apă caldă şi agent termic pentru Municipiul Târgu-Jiu, a fost abandonată, în anul 1990. De atunci, a ajuns în paragină, iar Primăria Târgu-Jiu a ajuns să vândă instalaţiile la fier vechi sau să concesioneze spaţiile şi terenul din incinta centralei. Cel mai dificil este să găsească o utilizare sau un investitor interesat pentru turnul care poate fi văzut de la o distanţă de aproximativ 15 kilometri şi care are o garanţie de 100 de ani. 

„Sunt dispus, ca autoritate publică, chiar şi pentru un leu să putem găsi o soluţie pentru a valorifica într-un fel acest turn. Legea nu ne permite să îl punem la dispoziţie cu titlu gratuit. În primul rând, cred că putem organiza un concurs de proiecte. S-ar putea pune în valoare printr-un iluminat modern şi poate, astfel, să fie folosit la promovarea oraşului. De asemenea, se poate amenaja ceva pe acoperişul turnului” a declarat primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu. 

Comments (1)

  1. Cine pune mana pe el si-l inchiriaza pentru sisteme de comunicatii, face o gramada de bani. Pe dealul Targului sunt cativa piloni pentru comunicatii, dar asta de la CET este mult mai vizibil .

Comment here