Ultima Ora

12:26 Concurs pentru postul de director al Casei de Asigurări Gorj

Posturile de director al caselor județene de asigurări de sănătate, din toată țara, au fost scoase la concurs de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

CNAS organizează concurs în vederea numirii unor directori cu acte în regulă la vârful instituțiilor care, în prezent, sunt conduse de șefi numiți cu delegație. Cei interesați de aceste posturi trebuie să își depună dosarele de înscriere până la data de 20 aprilie, ora 17.00. Pe 23 aprilie vor fi afișate rezultatele selecției dosarelor de concurs pe baza condițiilor de participare la concurs. Pe data de 6 mai, la ora 10.00, este programată proba scrisă, care se va desfășura în Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. În cel mult 4 zile, candidații care vor trece de proba scrisă vor susține un interviu, la sediul CNAS. Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe data de 18 mai.

”USR-PLUS e primul partid care lansează un concurs public, deschis, pentru pozițiile de directori județeni din CNAS, o instituție care gestionează unul din cele mai mari bugete din țara. Indiferent de presiunile celor interesați din sănătate, continuam depolitizarea, transparentizarea și profesionalizarea sistemului de sănătate” spune deputatul USR-PLUS de Gorj, Radu Miruță.

Comment here