Ultima Ora

12:24 Dezvoltator imobiliar, amendat cu 20.000 de lei de ITM Gorj

Un angajator cu sediul social în comuna Ciuperceni, având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj pentru primirea la muncă a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă.

„În perioada 29 ianuarie-09 februarie 2024 inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au încheiat un număr total de 94 procese-verbale de control, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 44 sancțiuni contravenționale în cuantum de 243.500 lei și trasate 179 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate. În această perioadă, un angajator cu sediul social în comuna Ciuperceni, județul Gorj având domeniu de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, a fost sancționat cu suma de 20.000 lei pentru primirea la muncă a unei persoane pentru care nu avea încheiat în prealabil contract individual de muncă” a comunicat ITM Gorj.

George Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „ Având în vedere numărul mare de neconformități constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entitățile controlate, neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei potrivit prevederilor Legii numărul 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, republicată și actualizată. Inspectorii de muncă urmăresc cu prioritate modul de realizare efectivă a măsurilor dispuse de către aceștia. ”

Comment here