Poliția Gorj face cercetări în urma accidentului de muncă, din această dimineață, de la Cariera Jilț Nord.
”La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, de către un bărbat de 48 de ani, din comuna Bolboși, despre la faptul că într-o carieră minieră, din comuna Mătăsari, ar fi avut loc un accident de muncă.
Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 55 de ani, din comuna Cătunele, în timpul unor lucrări de mentenanță, efectuate la motorul unui buldo-excavator, care se afla în funcțiune, i-ar fi fost prins brațul drept la nivelul palmei. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, de unde a fost redirecționat la Spitalul Craiova.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă” anunță IPJ Gorj.
Comment here