Ultima Ora

12:22 Fostul patron al Jiul Petroşani, condamnat la ÎNCHISOARE

Fostul patron al Jiului Petroșani, Alin Simota (52 de ani), fost vicepreşedinte PNL Hunedoara, a fost condamnat la trei ani și trei luni de închisoare de Tribunalul Hunedoara, în primă instanță, anunță Gazeta de Dimineață.

Simota a fost cercetat după ce ar fi obținut pe nedrept fonduri europene pentru a modenizare ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Deva. Decizia nu este definitivă, poate fi atacată la instanţa superioară. Din cei 3,3 ani de închisoare la care a fost condamnat, Simota va executa, dacă pedeapsa rămâne definitivă, mai puțin cu 17 luni.

”Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioadele de timp executate, respectiv de la data de 30.04.2015 până la data de 14.12.2015 şi de la data de 25.07.2017 până la data de 06.03.2018”, se arată în sentință.

Conform sentinței, de la Simota se confiscă în favoarea statului suma de 2.582.629,12 lei.

”Menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 94/P/2015 din data de 25.06.2018 a D.N.A.- Serviciul Teritorial Alba Iulia până la concurenţa sumei de 2.582.629,12 lei asupra imobilului aparţinând inculpatului Simota Alin, situat în Petroşani, str.judeţul Hunedoara, compus din 2 camere şi dependinţe”, se mai arată în sentință.

Alin Simota a mai fost închis în timp de șase luni, în 2017, fiind condamnat într-un dosar de instigare la abuz în serviciu.

Comment here