Ultima Ora

12:17 Fosile de dinozaur, unice în lume, descoperite într-un județ vecin

Fosile de dinozauri din familia Rhabdodontidae, unice în lume, aparţinând unei specii erbivore de talie mică, 2-6 metri lungime, şi cu o vârstă de aproximativ 70 de milioane de ani, au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, în apropierea localităţii Vălioara, din judeţul Hunedoara, a informat, marţi, Universitatea Bucureşti, administratorul geoparcului.

Descoperirea a fost posibilă ca urmare a cercetărilor efectuate în ultimii ani de către o echipă internaţională formată din cercetători de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti şi de la Departamentul de Paleontologie al Universităţii „Eotvos Lorand” Tudomanyegyetem din Budapesta (ELTE – „Eotvos Lorand” Tudomanyegyetem).

Primele indicii ale existenţei siturilor fosilifere din zonă au fost identificate încă din 2019, iar cercetările ulterioare au scos la lumină resturile unor asociaţii bogate de vertebrate care au trăit aici către sfârşitul perioadei Cretacic. Cele mai numeroase fosile de dinozauri identificate aparţin unei specii ierbivore, bipedă şi de talie mică, 2 – 6 m lungime, membră a grupului Rhabdodontidae.

Studiul acestui bogat material fosil este în curs de desfăşurare în cadrul unui acord multianual de colaborare dintre cele două universităţi, iar primele rezultate ale acestor cercetări au fost publicate în decembrie 2023 în revista de specialitate „Cretaceous Research”, ceea ce reprezintă o confirmare a descoperirii din partea comunităţii ştiinţifice.

Oasele descoperite sunt într-o stare de conservare foarte bună, fără să fi fost sparte sau deteriorate în mod excesiv în pofida vechimii lor şi includ şi părţi ale scheletului care nu au fost niciodată identificate la Rhabdodontide anterior acestui studiu.

Comment here