Ultima Ora

12:16 Târgu-Jiul, în scenariul verde. Romanescu: Riscul infectării e încă mare

Rata de infectare cu SARS CoV-2 este în scădere, în ultimele două săptămâni, în municipiul Târgu-Jiu, incidența fiind, în acest moment, de 1,19 la mia de locuitori.

Primarul Marcel Romanescu atrage atenția târgujienilor că riscul de infectare cu coronavirus este în continuare mare.

“Urmărim cu atenție ce se va întâmpla în perioada următoare și recomandăm cetățenilor să evite zonele aglomerate. Cu toții ne dorim să avem sărbători frumoase, ca în fiecare an, și să le oferim celor dragi cadouri și surprize, dar riscul infectării este încă mare. Dacă situația rămâne la fel, vom avea parte de sărbători mult mai liniștite decât în alte județe. Cetățenii din Târgu Jiu au fost responsabili și au respectat regulile impuse de autorități, iar rezultatele se văd acum.  De asemenea, județul Gorj este singurul din țară în care indicele de incidență se menține sub 3! Ieri, însă, numărul de cazuri a fost mai mare decât în restul săptămânii la nivel de județ. Sunt convins, însă, că situația va rămâne sub control și mizez, ca și până acum, pe responsabilitatea cetățenilor”, a declarat edilul Târgu-Jiului.

Comment here