Ultima Ora

12:13 Bolojan, mesaje de susţinere pentru candidaţii PNL

Mesaje de susţinere pentru candidaţii PSD şi PNL la principalele funcţii din judeţ vin, în această campanie electorală, de la nume cunoscute din administraţia locală. Ilie Bolojan, primar al Oradei, în acest an candidat PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a transmis mesaje de susţinere pentru primarul liberal al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu şi pentru candidatul partidului la şefia CJ Gorj, Iulian Popescu.

“Fondurile europene sunt cea mai bună soluție pentru dezvoltarea unei comunități. A demonstrat acest lucru Ilie Bolojan, primarul Oradei. Noi avem avantajul că am început elaborarea proiectelor în perioada 2017-2018. Au fost aprobate și acum am demarat implementarea lor. 70 de milioane de euro aduse la Târgu-Jiu și încă 115 milioane pe care le vom accesa în perioada 2020-2027” spune Marcel Romanescu.

Fondurile europene sunt cea mai bună soluție pentru dezvoltarea unei comunități. A demonstrat acest lucru Ilie Bolojan, primarul Oradei. Noi avem avantajul că am început elaborarea proiectelor în perioada 2017-2018. Au fost aprobate și acum am demarat implementarea lor. 70 de milioane de euro aduse la Târgu Jiu și încă 115 milioane pe care le vom accesa în perioada 2020-2027.

Gepostet von Marcel Laurentiu Romanescu am Samstag, 19. September 2020

Ilie Bolojan, primarul din Oradea, și candidat la președinția Consiliului Județean Bihor: Discutând cu colegul meu Iulian Popescu am constatat că avem aceleași probleme și aceleași proiecte, de la reabilitarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și canalizare, găsirea unor soluții pentru a genera locuri de muncă, atragerea de investitori și dezvoltarea turismului. Am încredere, având în vedere experiența din domeniul privat și faptul că a reușit să gestioneze cu criterii de eficență bani privați, că va pune această expertiză la dispoziția județului, astfel încât să aducă mai mulți bani europeni, pentru ca județul Gorj să se dezvolte în anii următori.www.imipasadegorj.ro#imipasadeGorj

Gepostet von Iulian Popescu am Mittwoch, 16. September 2020

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here