Ultima Ora

12:12 Târgu-Jiu: Treceri de pietoni vopsite 3D și colorate

Elevi ai Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, alături de polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității au pictat, sâmbătă, primele treceri de pietoni 3D și colorate din municipiu.

Este vorba despre un nou proiect care are ca scop sporirea siguranței pietonilor din oraș: treceri de pietoni cu marcaj orizontal 3D, dar și realizarea unor treceri de pietoni colorate care să atragă atenția șoferilor și să conștientizeze cu privire la evenimentele rutiere care se pot întâmpla și pot fi evitate, dacă se circulă cu atenție. Proiectul se desfășoară la inițiativa Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Gorj, în colaborare cu mai multe unități școlare din municipiu, cu sprijinul Primăriei Târgu-Jiu și al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

„Inițiativa aparține Biroului de Prevenire din cadrul IPJ Gorj și ne bucurăm de sprijinul Primăriei Târgu-Jiu. Astăzi, elevii de la CNTV, coordonați de doamna Mititica, au muncit ore în șir la prima trecere de pietoni pictată 3D din Gorj! Noi, polițiștii, am lucrat la trecerea de pietoni colorată. Peste două săptămâni vom mai face încă două treceri de pietoni colorate, la CNTV și pe strada Popa Șapcă, având în plan și o colaborare cu elevii Liceului Auto pentru o trecere de pietoni de lângă unitatea lor școlară. Le mulțumesc celor implicați și îi felicit! Am avut o zi plină, mult de muncă, sper ca târgujienilor să le placă ce am realizat! Este un proiect pentru comunitate”, a spus subcomisar de poliție Ionuț Pigui, șeful Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității.

“Implicare, talent, pasiune, devotament, tradiție! O nouă imagine a trecerilor de pietoni, realizată sâmbătă, 10.04.2021, în cadrul unui proiect aflat abia la început de drum: Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, alături de IPJ GORJ – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Felicitări elevilor noștri talentați: Bianca Bodescu (10A), Raluca Rasoveanu (10A), Maia Andrei Leoveanu (10H), Iustin Năsturel (10C)! Felicitări, doamna profesoară Gabriela Mititica!”, au transmis reprezentanții Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu.

Comment here