Ultima Ora

12:05 Termen în procesul intentat guvernului pentru organizarea de alegeri parţiale

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, anunţă că primul termen de judecată, în procesul în care a cerut instanţei să oblige guvernul să organizeze alegeri în localităţile unde a fost vacantată funcţia de primar, va avea loc la data de 6 februarie, la Curtea de Apel Bucureşti.

Orban a dat guvernul în judecată deoarece refuză să organizeze alegeri în peste 50 de localităţi care au rămas fără primar şi, astfel, încalcă Constituţia. 

“Văzând nesimţirea partidelor din coaliţie, dispreţul guvernanţilor faţă de dreptul de vot al oamenilor şi refuzul sistematic de a organiza alegeri la oricâte solicitări publice am formulat ca parlamentar, am luat decizia că nu mai există nicio altă soluţie decât să dau în judecată Guvernul pentru a obţine din partea unei instanţe o decizie care să oblige guvernul să emită hotărârea de guvern de stabilire a datei alegerilor. După şase luni de la declanşarea procedurii, Curtea de Apel a stabilit primul termen de judecată pentru data de 6 februarie” spune Orban pe Facebook.

Şi-n Gorj sunt localităţi rămase fără primarii aleşi în 2020: comunele Logreşti şi Vladimir, precum şi oraşul Turceni.

Comment here