Ultima Ora

12:04 DOLIU în toate serviciile de Ambulanță din țară

A fost doliu în Serviciul Public de Ambulanță din România și moment de reculegere, astăzi, la ora 12:00, în memoria ambulanțierul sucevean, care a fost răpus de coronavirus la vârsta de 52 de ani.

Ambulanțierul din Suceava este primul cadru medical din România răpus de  coronavirus. Bărbatul a primit tratament acasă, însă decesul a avut loc marți, la două săptămâni de la confirmarea cu COVID-19. Inițial, ambulanțierul a refuzat să meargă la spital pe motiv că nu se simtea foarte rău. Primele simptome le-a avut pe 24 martie, iar la scurt timp testele au ieșit pozitive atât pentru el, cât și pentru alți colegi de la Ambulanța Suceava. Se pare că bărbatul a luat virusul de la un pacient care nu declarase că s-a întors dintr-o țară de risc. Managerul SPA Suceava a declarat că, atunci când au început să apară primii pacienți cu suspiciune de coronavirus, angajații nu purtau combinezoane, deoarece nu le aveau.

Comment here