Ultima Ora

12:03 Ciolacu, ironii la adresa lui Geoană

Marcel Ciolacu l-a ironizat, marți, pe Mircea Geoană, după ce acesta a spus, luni seară, că lideri ai PSD, inclusiv Ciolacu, ar fi mers la el „în birou” să îi propună să candideze independent la Președinție, susținut de PSD.

„După ce i-am cerut lui domnul Mircea Geoană, am plecat și i-am cerut doamnei Șoșoacă să fie premier. Nu știu dacă voi fi candidat sau nu la funcția de președinte. În acest moment, vă spun cu toată sinceritatea că nici măcar nu m-am gândit sa fiu candidat. Ce vă pot spune cu certitudine, cu inimă de PSD-ist, de membru fondator de 30 și de ani, niciodată PSD-ul și eu personal nu am să propun și nici nu o să-mi treacă prin cap să susțin un candidat independent din partea PSD-ului” a afirmat Ciolacu.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, că lideri ai PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, ar fi mers la el „în birou” să îi propună să candideze independent la Președinție, susținut de PSD.

„Se întâmplă ceva cu ei și evident că aud și eu și privesc declarațiile. E o anumită nervozitate, un început de iritare. E o vorbă românească: „De ce ți-e frică nu scapi”. Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi președinția României. Că dânșii au numărul meu sau nu, eu am și număr belgian și românesc, nu văd o problemă. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană, la Digi24.

Comments (1)

  1. Geoană o să câștige sigur alegerile din România, ajutat de cei din afară. Este preferatul SUA!
    Așa că degeaba mai mergeți la vot…

Comment here