Ultima Ora

12:03 Bolojan: Consiliile judeţene, INEFICIENTE

Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea și președinte executiv al Asociației Municipiilor din România, consideră că principalele probleme ale actualului sistem administrativ românesc sunt birocrația excesivă, aparatele administrative supradimensionate, dar și lipsa de coordonare ce conduce inevitabil spre blocarea marilor proiecte de investiții.

”Consiliile Județene s-au dovedit niște structuri administrative ineficiente, care au avut un caracter pronunțat politic și care nu au făcut decât să-i țină în lesă pe primarii de comune prin alocările politice preferențiale. Aceste structuri au generat extrem de puține proiecte și exemple de bună practică. La județe, o formulă de regionalizare, care să nu mențină consiliile județene, pe mai multe zone de dezvoltare, care să răspundă unor realități istorice sau chestiuni culturale locale ar fi de preferat”, a explicat Bolojan, citat de hotnews.ro.

Ilie Bolojan, alături de colegii săi reuniți în cadrul AMR, solicită desființarea consiliilor județene – considerate inutile – și insistă pentru regionalizare și descentralizare, ca unic mod de dezvoltare accelerată a României. Bolojan unirea mai multor comune sărace sau alipirea lor la orașele mari din vecinătate. De asemenea propune și o mai mare descentralizare.

”Formula asta de stat centralizat, în care vin după avize în permanență, nu există un mecanism care să regleze colaborarea dintre centru și local fluent, face ca adoptarea de decizii să fie destul de greoaie și asta a întârziat foarte mult procesele de dezvoltare. Acest sistem centralizat are limitele lui. Dacă este condus de niște oameni competenți, foarte buni administratori, pot genera o dezvoltare de tip piramidal”, a mai spus Bolojan.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here