Ultima Ora

12.18 Medicii Spitalului Județean, puși să decidă managerul

Medicii din Spitalul Județean de la Târgu Jiu au fost convocați la o ședință comună, în care vor trebui să aleagă o conducere interimară, pentru unitatea medicală. Întâlnirea cadrelor medicale este stabilită pentru ora 13:00.

Echipa care va fi aleasă va asigura interimatul, până la organizarea unui concurs, pentru postul de manager. Decizia a fost luată săptămâna trecută, când doi dintre membrii directoratului și-au prezentat demisiile. Directorul de îngrijiri, Ion Borhină și directorul medical, Mady Huzu, au ales să renunțe la funcții, după ce, cu câteva săptămâni în urmă, managerul Gigel Capotă și-a dat acordul pentru încetarea contractului de management, dar s-a răzgândit la o săptămână, creând un nou scandal. Joia trecută, și-a dat demisia și președintele Consiliului de Administrație, Valentin Popa, precum și unul dintre membrii delegați de Consiliul Județean, în această structură, Daniela Stricescu.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here