Ultima Ora

11:51 ITM Gorj îi răspunde lui Bârcă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj reacționează după ce primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, și-a manifestat nemulțumirea pentru că a fost amendat cu 5000 de lei, pentru neacordarea voucherelor de vacanță. Bârcă a declarat că speră ca ITM să fi aplicat sancțiuni similare și altor primării, iar George Romanescu, șeful instituției, să nu aibă ceva personal cu el.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii denaturate cu privire la efectuarea unui control al inspectorilor de muncă la Primăria Turburea, menţionăm că acesta a avut loc în urma sesizării, în mod legal, a Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Ulterior verificărilor efectuate, angajatorului i-a fost aplicată o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea unor măsuri trasate în urma unui control ce a avut loc în luna noiembrie 2019.

La momentul respectiv, inspectorii de muncă au constatat că unitatea administrativ-teritorială a acordat indemnizaţia de hrană parţial, angajaţilor din aparatul propriu, nu întregului personal. De asemenea, voucherele de vacanţă nu au fost acordate. Ca urmare a acestui fapt, a fost dispusă remedierea deficienţelor prin trasarea a două măsuri cu termen permanent, neducerea la îndeplinire a acestora fiind sancţionată la ultimul control efectuat de către inspectorii de muncă, conform art. 23, lit. b din Legea 108/1999, pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată, cu minimul amenzii prevăzute, fiind dispuse şi alte două măsuri de remediere. 

Subliniem că, respectarea legii, indiferent de calitatea angajatorului, nu reprezintă o opţiune, ci o obligativitate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj având competenţa de a interveni ori de câte ori instituţia este sesizată cu privire la încălcarea drepturilor în relaţiile de muncă dintre angajatori şi angajaţi” transmite ITM Gorj.

Comment here