Minerit și EnergieStirile Zilei

Gabriel Giorgi, în CS-ul CE Oltenia

Social-democratul Gabriel Giorgi, administrator public al Primăriei Tismana, intră în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Decizia a fost luată, vineri, de acţionarii companiei.

În ședința de vineri, acţionarii au numit trei dintre membrii CS-ului CE Oltenia. Liberalii Nicolae Bobu și Alexandru Gătejescu au primit câte un nou mandat de patru luni, după ce, pe 25 mai, le expiraseră numirile. Cel de-al treilea supraveghetor numit este social-democratul Gabriel Giorgi, fostul director al Minprest Serv Rovinari, în prezent administrator public al Primăriei Tismana.

Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia este format din șapte membri. Ceilalți patru supraveghetori sunt: Alexandru Marcoci, Mădălin Eftenoiu, Vladimir Tanasiev și Petre Georgescu, dar şi mandatele lor expiră în 20 iunie. 

În ședința de vineri, acționarii au aprobat și declanșarea procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Supraveghere, în baza Ordonanței nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a intreprinderilor de stat. 

Comment here