Ultima Ora

11:42 A ajuns cu mașina într-un gard după ce a lovit un parapet

Un șofer de 21 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un parapet şi a fost proiectat, ulterior, într-un gard. Accidentul s-a produs joi seara, pe raza comunei Bumbești-Pițic.

„În seara zilei de 9 mai 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bumbești Pițic, satul Cârligei. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 21 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN-67, din direcția localității Vâlcea către Târgu Jiu, a intrat în coliziune cu un parapet situat pe partea dreaptă a direcției de deplasare, ricoșând într-un gard din plasă de fier. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Bărbatul deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă” a comunicat IPJ Gorj.